Personajul din imagine.. l-am vazut & pozat la Nisa, la sfarsitul lui octombrie 2011. Ce ma face sa va povestesc despre el? Iata: a ajuns la locul cu pricina, si-a asezat boccelutele pe jos si a inceput sa astepte. Sa primeasca bani, bineinteles. Destul de curand dupa instalarea la punct fix si-a facut aparitia un domn, tanar, in uniforma de politist. L-a zorit oarecum asa ca am zis ca l-o trimite de acolo, scena petrecandu-se pe Rue Massena, artera pietonala plina de terase (unde ne si aflam de altfel la masa).

Dupa cateva momente am zarit si masina de politie stationata cativa metri mai incolo, catre care de altfel s-a si indreptat bietul om de-am zis ca il ridica si-l duc la sectie. Ni sa parut ciudat ca s-a dus singurel adica fara sa-si ia si lucrurile dar ne-am linistit rapid. Omul a marcat banii la sofer, masina baietilor de la Police Comunale a plecat rapid iar el s-a intors agale la lucrurile lasate in urma cu 2 minute inainte.

S-a asezat tacticos si s-a pus pe asteptat. Nu foarte mult pana la primii banuti lasati sa cada in cutia de conserve pe care o tinea dinaintea lui. De la o doamna insotita de, probabil, fiul sau nepotul ei, care avea probleme. Fotografie realizata de pe locul unde inainte stationase masina de politie, scena vazand-o de la terasa ce apare in planul doi al imaginii.
 

 

Da, superficialitatea orbeşte. Este suficient să ajungi să ai un job la o firmă cu un nume ceva mai răsărit, este suficient să câştigi ceva mai mulţi bani decât consumi, este suficient să uiţi doar pentru o clipă de visele pe care le-ai avut odată. Se produce declik-ul aparent inofensiv pentru trup dar devastator pentru suflet. Practic te detaşezi de el, te detaşezi de ceea ce-ţi era odinioară drag. Visele tale de mărire, obstacolele pe care ţi le imaginai, puterea de care te credeai în stare ca să le depăşeşti, toate dispar ca prin minune şi, din păcate, fără să-ţi dai seama.

Te scoli dimineţa şi simţi plăcerea unei cafele fierbinţi, ieşi pe balconul firmei la o ţigară iar colegii îţi par tovarăşi de viaţă, primeşti un e-mail de felicitare de la un şef ori partener şi te simţi încă mai dornic, încă mai dispus să îi arăţi de ce eşti în stare. Viaţa devine uşoară, simplă…

Uiţi că odată îţi imaginai cum te băteai cu toată lumea să îi convingi că visul tău în viaţă este realizabil, nu mai vezi că drumul tău trece pe sub balconul pe care fumezi şi duce, de fapt, mult mai departe. Muntele tău dispare, efortul, transpiraţia se transformă într-o boare, câmpia luminoasă care ţi se întinde în zare este de fapt… un zid.

Trezeşte-te. Deschide ochii. Priveşte înlăuntrul tău. E sufletul tău care cere să iasă la soare.
 

Uite o idee pentru Circul Globus din Bucuresti sau pentru oricare din gradinile zoologice din tara: la orele de varf din zilele week-end-urilor si de ce nu, si in alte zile, astfel de demonstratii. Resursa umana necesara pare a fi minimala: 2-3 tineri. Costumele, cel putin aici in film, realistice, ar putea fi realizate de o firma sau alta sub forma de sponsorizare. Iar daca nu in acest fel atunci s-o gasi cineva sa ofere banii si productia sa se realizeze in alta parte. Iar firma care da banii ar putea avea bannere de reclama in incinta institutiei pentru, sa zicem, un an. Sau spatiu de vanzare in aceeasi incinta pentru o perioada de timp. Variante sunt multe. Sa vedem in practica cine o va face.

Presupun insa ca acele costume implica si niste mecanisme controlate manual sau electronic, cine stie, sky’s the limit dupa ideile si cerintele celui care pune in practica aceasta idee. Cred insa ca ar prinde in randul pustilor si al adultilor, ar vorbi mult si bine despre dinozauri, despre locatie, asta ar atrage si alti vizitatori si ar creste frecventa vizitelor si de aici vizibilitate sau vanzari pentru sponsorul mentionat mai sus, etc.

Apoi se pot pune in practica si alte idei: un corp de cladire care sa gazduiasca un magazin de suveniruri pe tematica locului respectiv, vanzarile ar fi sustinute de traficul creat de dinozauri apoi alt trafic din partea celor care ar gasi acele suveniruri doar in acel magazin in oras. Traficul de vizitatori si veniturile in crestere ar insemna imbunatatirea serviciilor oferite de circul sau zoo-ul respectiv, mai multi actori/animale, mai multa calitate si asa mai departe. Totul e business. Si viziune.

De cand lumea si pamantul Coca-Cola a fost sponsor oficial al Campionatului Mondial de Fotbal. Ce a insemnat acest lucru? Pentru organizatorii competitiei – bani si asocierea intrecerii cu inca o marca de prestigiu. Impartirea unor valori precum traditie, calitate, istorie, etc. Ajuta la cresterea notorietatii competitiei. De parca ar mai avea nevoie. Pentru Coca-Cola – expunere. Sau vizibilitate. Spuneti-i cum vreti voi. Dar nu orice expunere. Ci premium. Adica..

.. pe de o parte, pe stadioane, pe materialele promotionale si oficiale ale competitiei tiparite sau digitale, inclusiv site-ul intrecerii, concursuri on-site sponsorizate de Coca-Cola, etc;
.. pe de alta parte, Coca-Cola are dreptul ca pe orice materiale promotionale sau spre vanzare, de la tricouri, sepci, mingi si pana la sticlele cu bautura branduite Coca-Cola sa alature propriei sigle pe cea a campionatului mondial precum si mentiunea sponsor oficial. De aici aceeasi asociere cu o competitie de prestigiu, etc, cei buni stau cu cei buni;
.. pe de inca o parte, obligat-fortat, televiziunile care transmit campionatul pun reclamele Coca-Cola chiar inainte de inceperea meciului sau a celei de a doua parti sau a unor emisiuni dedicate competitiei, respectiv imediat dupa incheierea lor cand se presupune ca oamenii sunt deja sau inca (dupa caz) in fata ecranelor.

Cum regulile de acceptare a sponsorilor exclud competitorii, Pepsi nu va fi niciodata sponsor oficial al campionatului alaturi de Coca-Cola. Ce poate face Pepsi? Pregateste o campanie de promovare pe TV, ambalaje si POSM dedicata fotbalului si incearca sa o lege cat mai mult de eveniment fara sa incalce legea. In 2006 cand campionatul s-a desfasurat in Germania, Pepsi si-a aratat muschii cu campania “Pepsi Max World Challenge”. Anul acesta au facut la fel, legand campania de continentul african: “Oh, Africa”.

Cumparatorii vor vedea pe ambalajele bauturilor ambelor branduri imagini reprezentand fotbalul. Putini vor constientiza cine este sponsor oficial, nici nu le va pasa cata vreme bautura stinge setea. La televizor spotul Pepsi nu va fi primul, va fi probabil al cincilea sau al saselea. Daca au noroc oamenii il vor vedea. Poate nu cei de acasa. Cei din piete si alte locuri publice in care vor fi proiectate imagini insa il vor vedea cu siguranta. Acestia sunt mai mereu atenti la ecran. Si uite-asa Pepsi profita de statutul Coca-Cola pentru a-si mentine in primul rand notorietatea la acelasi nivel, apoi pentru a-si creste vanzarile in luna de vara fierbinte a campionatului mondial. Bine, cu conditia ca spotul TV sa fie unul care sa starneasca zambete sau admiratia. Anul acesta vedetele care sunt alaturi de Pepsi in lupta cu Coca-Cola sunt Akon, Lionel Messi, Thierry Henry, Ricardo Kaka, Frank Lampard, Andrei Arshavin, Didier Drogba si Fernando Torres, toti din elita jucatorilor de fotbal.

Bine, mai e un aspect, cel financiar, Pepsi baga adanc mana in buzunar ca sa plateasca vizibilitatea marcii in fiecare tara in parte pe cand Coca-Cola, sa luam in calcul chiar numai televiziunea, are de profitat de pe urma statutului de sponsor oficial. Valoarea cu care participa la sponsorizarea competitiei este mult mai mica decat pretul echivalent in reclama al secundelor in care brandul este vizibil la televizor, inscris fiind pe panourile care inconjoara terenul de fotbal iar vizibilitatea este la nivel global intrecerea fiind transmisa in toate tarile lumii.

Daca aveti timp, apoi musai trebuie sa va cautati si de niste chef. Nu de alta dar va veti desfata simturile cu ce veti cumpara de acolo. Deci da, trebuie sa aveti si ceva banuti la voi. Banuti ca-s ieftine as zice, la valoarea lor, da’ sa luati mai multi banuti ca s-ar putea sa va umpleti sacosele. Adica: in fiecare week-end in cadrul complexului universitar Agronomie se desfasoara Targul national al produselor ecologice, traditionale si naturale, produse in ferme si gospodariile taranesti. Ihi, exact asa si marturie imi stau fotografiile de mai jos.

Locul e usor de gasit, la doi pasi de capatul tramvaiului 41, si usor de recunoscut, dupa multimea de masini oprite pe marginea drumului in asa fel incat sa ingreuneze circulatia pana la a-i face pe soferi sa coboare si sa mearga si ei. Eh, aici am exagerat un pic dar intrarea la targ e prima alee dupa spitalul CFR 2 mergand dinspre fostul Sofitel catre Casin.

Gasiti acolo cascavele afumate, urda proaspata, pastrama si carnati, peste, ciuperci, fructe de padure, turta dulce, miam.., ciocolata de casa, gemuri, miere, bautura tare si chiar jucarii si obiecte de artizanat. Intrarea e libera dar n-o sa puteti plati cu cardul la comercianti asa ca nu uitati banutii acasa..

Se dă una bucată multinaţională. Fiţe, tată.. Se mai dă una bucată anunţ de angajare pentru o poziţie de junior în domeniul financiar. Adicătelea pentru absolvenţi de facultate sau cu maxim 1 an de experienţă pe la alte firme.

De partea cealaltă a mesei la interviu se dă o finanţistă proaspătă: 23 de ani. Câţi absolvenţi îşi doresc să fie în locul ei, în faţa recrutorului?.. Şi vă dau eu acum fragmente de conversaţie:

…

Recrutorul: De ce vrei să lucrezi la noi?
Canditata: Păi vreau să văd şi eu cum e şi dacă îmi place..

Recrutorul: Şi dacă nu-ţi place, ce faci?
Canditata: Plec!..

…

Lăsând supriza la o parte, mai târziu, despre latura financiară:

…

Recrutorul: Cu câţi bani vrei să fii platită pentru jobul acesta?
Candidata: 3.000.

Recrutorul: Şi dacă salariul este de 2.800 de lei?
Candidata: Atunci nu vin!

…

Ce şanse îi daţi domnişoarei de mai sus să obţină jobul respectiv? Răspunsul este simplu: nule. Faptul că se află la interviu înseamnă deja că un om responsabil cu selecţia candidaţilor a trecut prin tona de CV-uri primită acum în timp de criză, a apreciat CV-ul ca fiind relevant şi a decis să vadă candidatul. I-a dat telefon să stabilească întâlnirea, i-a asigurat un interval de 30-60 de minute ca să convingă, acum mingea este integral în terenul candidatului. Acesta, la rândul său, ar trebui să vadă angajarea ca pe un proces cu început, termen, obiective şi strategie. Dacă dorinţa de a se angaja nu este reală, este mai bine să nu consume timpul petrecut cu aplicarea la anunţ(uri) şi mai ales timpul recrutorului. Dacă al candidatului se măsoară in CV-uri trimise, al recrutorului în productivitate. Iar exemplul de mai sus este de timp irosit.

Apoi, dacă ar avea 40-50 de ani la vârstă, o poziţie de director şi o experienţă relevantă în gestionarea unor bugete sau procese de business, candidatului i s-ar trece cu privirea inflexibilitatea dată exemplu mai sus. Dar la o astfel de vârstă nu prea mai există inflexibilitate pentru ca jobul vine cu un pachet de beneficii pe care candidatul îl poate evalua foarte uşor şi negocia pe bucăţi. Dar la 23 de ani lipsa de flexibilitate este nu o bilă ci o gaură neagră.

Sugestia mea este deci: evaluaţi-vă bine inainte şi stabiliţi-vă în primul rând pentru voi ce vreţi de la viaţă, de la job, de la oamenii cu care vă imaginaţi că o să lucraţi sau cu care aţi vrea să impărţiţi biroul şi abia apoi purcedeţi la căutarea unui job. Răspunsurile la aceste necunoscute vă vor oferi soluţii, strategii şi eficienţă.

Baftă!

Experienta te invata, te caleste si te impinge inainte. Dar cel care iti da un real sut in fund ca sa evoluezi este feedback-ul celor cu care lucrezi sau traiesti, celor care ajung sa te pretuiasca intr-atat incat sa-ti spuna parerea lor despre tine si faptele tale. Feedback-ul te ajuta sa-ti pastrezi directia sau s-o corectezi atunci cand te departezi de trasa ideala. Tocmai de aceea el este atat de scump, pentru ca este atat de important. Un exemplu, companiile platesc bani grei pentru ca echipe de consultanti sa isi vare nasul in treburile lor si sa le spuna daca merg intr-o directie buna sau nu, daca si ce ar trebui sa imbunatateasca in procesele interne.

Bine, sa nu intram totusi in zona de business si consultanta ci sa ramanem in zona individului. Orgoliul ne spune sa ascultam doar de noi, precautia ne face sa aplecam urechea si spre spusele celorlalti. Aici incerc sa punctez un lucru esential in primirea unui feedback: disponibilitatea de a asculta, de a nu face ca ceea ce ne intra pe o ureche sa ne iasa pe cealalta. Atat de putin si totusi esential. De cate ori s-a intamplat asa sau, mai rau, sa reactionam la cele auzite incercand sa-i convingem pe interlocutori ca nu au dreptate sau dezvoltand subiectul?

Atunci cand primim feedback este esential sa ascultam ceea ce omul din fata noastra are de spus, sa multumim frumos si sa decantam informatia in liniste. Singuri. Pentru ca ceea ce am primit nu e un bun negociabil sau discutabil. Este un cadou pe care il primim fara sa dam nimic in schimb si care, folosit cu pricepere, inseamna acel sut in fund de care aminteam inainte. Inestimabil. Nu-i strica valoarea prin discutii sterile, nu face nimic ce ar putea determina pe cel/cea din fata ta sa nu-ti mai dea feedback curand sau vreodata. Ia-l asa cum e si foloseste-l in favoarea ta. Fie ca e o confirmare a actiunilor tale, fie ca e un sfat, bun sau mai putin bun, de tine depinde sa il asimilezi experientelor tale in vederea celor viitoare.

Intr-un articol viitor voi reveni cu sfaturi si informatii despre cum trebuie sa arate un feedback bun, un feedback cu adevarat valoros.

Prietenul Stefan Murgeanu are un blog apreciat in blogosfera romaneasca: Concediaza-ti seful! Va las pe voi sa il (re)descoperiti, eu astazi va prezint problema profesionistilor care nu au un sef ci sunt furnizori de servicii pe persoana fizica cum ar zice unii “Patroni” si “sclavi” in acelasi timp, sunt rezultatul muncii lor: castiga exact atat cat muncesc si nimic mai mult. Poate doar aprecierea unora dintre clientii lor. Si muncesc atat cat ii tin puterile. Unii pentru ca alearga dupa bani, altii pentru ca alearga clientii dupa ei. Iar dupa ce si-au facut un portofoliu de clienti, indrazneste sa-i refuzi. Nu poti, de unde lucru cu mult peste programul functionarilor, nu viata personala, efort si stres cat sa-i duca pe highway to hell ca tot i-am avut pe AC/DC in tara week-end-ul trecut.

Amuzati-va acum sau compatimiti-l pe bietul profesionist din reclama de mai jos, reclama la un site de joburi:

Stiam ca italienii sunt niste scarbe, nu toti dar majoritatea, avand de-a face cu ei inca de-aici din Romania. Dar sa fie scarba cu mine, cu fratii mei, cu prietenii mei, cu oameni cu care se pot masura, nu cu o trupa de copii care in cateva zile ar trebui sa reprezinte o natie, a noastra, la un festival, de la San Remo, care pe tine, Italia, te-a scos in lume, cel putin in plan muzical contemporan.

Doar niste mizerii umane, niste paraziti au putut caza 24 de copii in conditii insuficiente (camere foarte mici), indecente (4 in camera), inumane (paturi din fier in care nu se poate dormi), insalubre (chiar in camere) si incorecte (40 de euro per copil! per noapte). La banii acestia puteau sta in conditii foarte bune in centrul Amsterdamului care e printre cele mai scumpe orase din Europa, nu intr-un centru inchis din acelasi San Remo, ah, ce bine suna numele acesta, dupa reguli ce spun “te cazezi unde vreau eu” si cand ajungi acolo “asta ai platit, asta primesti”.

Rusine!

p.s. Astept inca pozele ca sa le punem online si sa ii putem arata cu degetul.
p.s. Copiii vor fi la TV vineri seara, pe Rai Uno, dupa ora 21, in direct.

Sau mai bine zis criza are crize. Din-acelea care apar, dispar si revin dupa o perioada. Se vede in trafic unde zile cu strazi si bulevarde acceptabile din punct de vedere al traficului (noroc cu criza) sunt intrerupte de zile cand ai crede ca oamenii au dat de bani si i-au bagat in benzina.

Nu vorbesc de zilele cand ploua si capitala se umple de masini, se stie deja ca masina e umbrela bucuresteanului, ci de zilele normale, uscate, de primavara.