Da, superficialitatea orbeşte. Este suficient să ajungi să ai un job la o firmă cu un nume ceva mai răsărit, este suficient să câştigi ceva mai mulţi bani decât consumi, este suficient să uiţi doar pentru o clipă de visele pe care le-ai avut odată. Se produce declik-ul aparent inofensiv pentru trup dar devastator pentru suflet. Practic te detaşezi de el, te detaşezi de ceea ce-ţi era odinioară drag. Visele tale de mărire, obstacolele pe care ţi le imaginai, puterea de care te credeai în stare ca să le depăşeşti, toate dispar ca prin minune şi, din păcate, fără să-ţi dai seama.
Te scoli dimineţa şi simţi plăcerea unei cafele fierbinţi, ieşi pe balconul firmei la o ţigară iar colegii îţi par tovarăşi de viaţă, primeşti un e-mail de felicitare de la un şef ori partener şi te simţi încă mai dornic, încă mai dispus să îi arăţi de ce eşti în stare. Viaţa devine uşoară, simplă…
Uiţi că odată îţi imaginai cum te băteai cu toată lumea să îi convingi că visul tău în viaţă este realizabil, nu mai vezi că drumul tău trece pe sub balconul pe care fumezi şi duce, de fapt, mult mai departe. Muntele tău dispare, efortul, transpiraţia se transformă într-o boare, câmpia luminoasă care ţi se întinde în zare este de fapt… un zid.
Trezeşte-te. Deschide ochii. Priveşte înlăuntrul tău. E sufletul tău care cere să iasă la soare.
