Sustinere de marca pentru Anglia

Credeati ca organizarea unui Campionat Mondial de fotbal e doar chestie de stadioane si infrastructura rutiera sa ajunga echipele, suporterii si oficialii la meciuri? Ehe, e mult mai mult de atat, de la tiparirea biletelor la catering, de la asigurarea ofiterilor de legatura pentru fiecare echipa la asigurarea transportului oficialilor. Cum alegerea tarii organizatoare e o batalie in toata regula, federatiile tarilor ce intentioneaza sa gazduiasca uriasul eveniment pus pe masa FIFA dosare complete si pline de parteneri de elita. Uitati aici exemplu:

Federatia engleza de fotbal si Jaguar Land Rover tocmai au semnat un contract ce numeste constructorul de automobile drept partener de suport oficial al federatiei engleze pentru alegerea Angliei drept tara organizatoare. Ca furnizor logistic in aceasta perioada premergatoare deciziei Jaguar Land Rover va pune 4 Range Rover, un Discovery 4 si 4 masini Jaguar XJ la dispozitia inspectorilor FIFA la sfarsitul lunii august. De asemenea 2 automobile Jaguar XF vor fi folosite de membrii staffului de organizare pentru operatiuni uzuale de transport. Si acestea doar acum, pana la alegerea tarii drept castigatoare.

Cum Olimpiada de la Londra din 2012 va fi probabil un succes, eu zic ca Anglia are destule sanse sa primeasca si gazduirea campionatului mondial de fotbal. La conferinta de dupa semnarea contractului, bineinteles, reprezentantii federatiei engleze s-au aratat extrem de multumiti de parteneriat: “Jaguar si Land Rover sunt marci britanice premium, ideale sa sustina candidatura noastra pentru desemnarea gazdei CM din 2018. Vrem sa aratam ca avem abilitatile necesare sa gazduim cel mai important turneu fotbalistic al lumii si ca avem suportul unor branduri recunoscute la nivelul intregii lumi.” Aceasta a fost declaratia celui care conduce echipa de organizare.

Insarcinatul federatiei engleze de fotbal cu relatia cu constructorul de automobile: “Jaguar Land Rover sunt o achizitie fabuloasa la familia de sponsori cu care pregatim candidatura, brandurile lor sunt sinonime cu design-ul, calitatea si excelenta. Sunt deschisi sa ne sustina cu automobile first-class si ne face placere sa lucram cu ei”. Cu asemenea parteneri zic si eu ca sunt mandri.

Marea decizie se va lua in ziua de 2 decembrie 2010 si la acea data vor fi stabilite gazdele a doua editii, atat 2018 cat si 2022. Candidatele au putut opta pentru depunerea dosarelor doar pentru 2018, doar pentru 2022 sau pentru ambele editii in ideea ca isi maresc sansele de castig. Regula care se va aplica pentru 2022 este aceea ca nu va fi permisa o gazda de pe acelasi continent cu cea a editiei din 2018. Iata si candidaturile:

2018 si 2022
Anglia
Belgia si Olanda
Rusia
Portugalia si Spania
Statele Unite

doar 2022
Australia
Japonia
Qatar
Coreea de Sud

Iata mai jos filmul prezentat de oficialii englezi la primele intruniri ale comisiilor de analiza a candidaturilor:

Leave a Reply