Cum o fi sa n-ai probleme

Astazi ar fi implinit un numar de ani. Daca ar mai fi fost printre noi. S-a dus insa ca sa-i invete si pe ingeri matematica. Este vorba de un profesor cu care nu am lucrat mult dar atat cat a fost, a fost intens. Este vorba de Adrian Ghioca, profesorul al carui nume cred ca se gaseste si astazi pe manualele de algebra de liceu. Cum nu mai e pe aici ca sa-i spun la multi ani, singurul omagiu pe care i-l pot aduce este de a impartasi cu voi una din problemele sale: Cum o fi sa n-ai probleme? De aici il las pe dom’ profesor:

Cum o fi “sa n-ai probleme?” Este pentru mine la fel de greu de imaginat ca si, sa zicem, viata intr-un spatiu cu cel mult doua dimensiuni. Vii acasa infometat si constati ca nu gasesti nimic comestibil. Este o problema. Si este problema ta. Alta ar fi situatia daca acest lucru se intampla vecinului tau. E problema lui.

Chiar daca se pare ca nu avem probleme ni le facem singuri. Si ce-si face omul cu mintea lui.. Daca se va intampla sa-ti pui o intrebare, bineinteles, ma refer acum la matematica si constatand ca nu poti da un raspuns multumitor pe baza experientei pe care o ai, urmeaza un singur pas (iar algoritmul?!) si acest pas este dorinta intensa de a o rezolva, pentru ca intrebarea sa se transforme intr-o problema. Problema a ta. Din acest moment parca esti alt om. Mergi peste tot cu ea in gand; te feresti de tot ce pare ca nu ar avea legatura cu ea; citesti si recitesti tot ce crezi ca te-ar putea ajuta; te trezesti brusc din somn cu impresia ca ai solutia; te surprinzi in timpul unor conversatii pe care nu le auzi spunand “da” sau “nu”, adica exact contrariu daca cerea uzanta si in cazuri fericite in plina strada zici “am gasit”. (caz in care intreaga familie rasufla usurata)

Cu alte cuvinte problema ta devine stapana ta. Constati ca, de fapt, nu ea este a ta ci tu esti al ei.

Sunt insa cazuri in care nu-ti pui tu intrebarea. Vine la tine un prieten, o ruda, un coleg, un elev sau un fost elev si-ti spune ca a gasit cutare problema pe care nu a reusit sa o rezolve. Constati ca nici tie nu-ti este cunoscuta si nici nu intrevezi o strategie imediata pentru rezolvare. Incerci abil sa nu primesti provocarea. Dar la apeluri de felul: “stiu ca sunteti cel mai in masura sa dati o solutie” sau “daca nici dumneavoastra nu ma ajutati” sau “nu cred ca nu o stiti” te inmoi si promiti ca te vei ocupa de ea. Deh, “noblesse oblige”. Si devine problema ta. Situatia este similara celei din urmatoarea istorioara:

Mitica imprumuta de la vecinul sau Ion o suma mare de bani. Afacerea n-a mers asa ca omul se perpeleste in asternut fara a putea inchide ochii. A doua zi are scadenta. Cum sa-i spuna lui Ion ca nu-i poate da banii? Incercarile timide ale sotiei pentru a-l linisti sunt zadarnice. Disperata, femeia deschide larg fereastra si striga spre vecin:
- Ioane! Ioane. Ion apare la propria-i fereastra cu ochii mijiti de somn.
- Ioane, sa stii ca Mitica nu are de unde sa-ti dea banii, tipa femeia si inchise repede fereastra.
- Ce mi-ai facut? Cum ai putut sa-i spui asta? se lamenteaza ingrozit Mitica.
- Taci si dormi! porunci femeia. Lasa-l pe el sa nu doarma…

Probabil ca o sa ma intrebati cum se termina povestea cu problema ta. Depinde! Sunt cazuri in care reusesti sa dai un rezultat interesant si atunci il comunici si altora. Satisfactia este deosebita!

Este de asemenea posibil sa constati, dupa un timp, ca problema pe care tocmai ti-ai pus-o si ai rezolvat-o nu este noua. O gasesti cu solutie cu tot, comentata intr-o anumita lucrare. Cu regretul ca nu esti inca suficient de informat (intotdeauna e loc pentru mai bine) iti ramane, in acest caz, o singura satisfactie: faptul ca ai gandit bine.

In sfarsit, exista o problema pe care ti-o pui, simti ca are solutie dar nu reusesti sa dai de ea. Incerci sa o pasezi dar nici asa un afli solutia. Si tare ai vrea s-o afli!…