Se dă una bucată multinaţională. Fiţe, tată.. Se mai dă una bucată anunţ de angajare pentru o poziţie de junior în domeniul financiar. Adicătelea pentru absolvenţi de facultate sau cu maxim 1 an de experienţă pe la alte firme.
De partea cealaltă a mesei la interviu se dă o finanţistă proaspătă: 23 de ani. Câţi absolvenţi îşi doresc să fie în locul ei, în faţa recrutorului?.. Şi vă dau eu acum fragmente de conversaţie:
…
Recrutorul: De ce vrei să lucrezi la noi?
Canditata: Păi vreau să văd şi eu cum e şi dacă îmi place..
Recrutorul: Şi dacă nu-ţi place, ce faci?
Canditata: Plec!..
…
Lăsând supriza la o parte, mai târziu, despre latura financiară:
…
Recrutorul: Cu câţi bani vrei să fii platită pentru jobul acesta?
Candidata: 3.000.
Recrutorul: Şi dacă salariul este de 2.800 de lei?
Candidata: Atunci nu vin!
…
Ce şanse îi daţi domnişoarei de mai sus să obţină jobul respectiv? Răspunsul este simplu: nule. Faptul că se află la interviu înseamnă deja că un om responsabil cu selecţia candidaţilor a trecut prin tona de CV-uri primită acum în timp de criză, a apreciat CV-ul ca fiind relevant şi a decis să vadă candidatul. I-a dat telefon să stabilească întâlnirea, i-a asigurat un interval de 30-60 de minute ca să convingă, acum mingea este integral în terenul candidatului. Acesta, la rândul său, ar trebui să vadă angajarea ca pe un proces cu început, termen, obiective şi strategie. Dacă dorinţa de a se angaja nu este reală, este mai bine să nu consume timpul petrecut cu aplicarea la anunţ(uri) şi mai ales timpul recrutorului. Dacă al candidatului se măsoară in CV-uri trimise, al recrutorului în productivitate. Iar exemplul de mai sus este de timp irosit.
Apoi, dacă ar avea 40-50 de ani la vârstă, o poziţie de director şi o experienţă relevantă în gestionarea unor bugete sau procese de business, candidatului i s-ar trece cu privirea inflexibilitatea dată exemplu mai sus. Dar la o astfel de vârstă nu prea mai există inflexibilitate pentru ca jobul vine cu un pachet de beneficii pe care candidatul îl poate evalua foarte uşor şi negocia pe bucăţi. Dar la 23 de ani lipsa de flexibilitate este nu o bilă ci o gaură neagră.
Sugestia mea este deci: evaluaţi-vă bine inainte şi stabiliţi-vă în primul rând pentru voi ce vreţi de la viaţă, de la job, de la oamenii cu care vă imaginaţi că o să lucraţi sau cu care aţi vrea să impărţiţi biroul şi abia apoi purcedeţi la căutarea unui job. Răspunsurile la aceste necunoscute vă vor oferi soluţii, strategii şi eficienţă.
Baftă!
5 Responses to “Cum sa ratezi angajarea, studiu de caz”
Trackbacks/Pingbacks
- avemblog.net - Cum sa ratezi angajarea, studiu de caz | Mihai Pintilie... Despre cum se poate rata o angajare, in conditiile in care ...
- Romanii – profesionistii vaicarelii - Concediaza-ti seful! - [...] lăsat un lung şi suculent comentariu la acest post scris de Mihai Pintilie (despre tipologia candidatului care nu se ...
- Tweets that mention Cum sa ratezi angajarea, studiu de caz | Mihai Pintilie -- Topsy.com - [...] This post was mentioned on Twitter by Stefan Murgeanu. Stefan Murgeanu said: Cum sa ratezi angajarea, studiu de caz ...
E pe sistemul bancului cu calul adus la targ:”Domne dumneata ai venit sa vinzi calu sau sa faci misto de el?”
Riscul antreprenorului sau al oamenilor de la resurse umane..
Haha, îmi este extrem de familiară tipologia
S-ar putea chiar să o fi avut pe domnișoara la interviu, sau vreo clonă, cine știe! Am și pe blog cel puțin un comentariu pe zi de la specimene de-astea, dar, evident, le moderez…
O si vad cu chipsurile si cola in brate, la televizor, suparata pe viata
multam pt comentariu, e super si completeaza experienta de viata a candidatei de peste zi. Problema de fond este insa serioasa si o vom simti pe pielea noastra cand vom avea de-a face cu astfel de oameni nemotivati si lipsiti de cunostinte de business.
păi şi stai să-ţi spun continuarea poveştii:
după interviu, domnişoruca merge acasă, se plânge tuturor cunoscuţilor în ce ţară de rahat trăim şi cum exploatează corporaţiile forţa de muncă (evident valoroasă şi perfect sau chiar supracalificată), iar seara, după ce s-a autoconvins de valoarea intrinsecă şi profesionalismul ireproşabil pe care le are, precum şi de nemernicia multinaţionalelor, după ce a acumulat o doză suficient de mare de frustrare şi consideră că “până aici, aşa nu se mai poate!”, se pune la calculator, accesează internetul şi deschide pe forumul bestjobs un topic desprfe incompetenţa recruiterilor (care nu sunt în stare să aprecieze un candidat competent care ar trebui plătit cu mult peste suma bugetată pt respectivul post) şi patronii nesătui care sug sângele angajaţilor şi terorizează candidaţii
, urmând ca punctul de vedere respectiv să fie susţinut de zeci sau chiar sute de voci ale unor profesionişti geniali marginalizaţi, asupriţi şi nerecunoscuţi, unii, cuprinşi de entuziasmul general şi văzând că în sfârşit cineva a avut curajul să spună lucrurilor pe nume, propun chiar acţiuni radicale de genul revoluţii sau răsturnări de sisteme şi guverne…
iar apoi… toţi aceştia în frunte cu tânăra şi brava candidată pun mâna pe telecomandă şi se aşează confortabil în faţa televizoarelor pentru a se bucura din nou de o ultimă plăcere subtilă de a vedea afirmată, susţinută şi dovedită pe toate frecvenţele că ei sunt doar nişte biete victime ale incompetenţei altora, dezvoltarea personală şi autoeducarea fiind doar un moft inutil în atari condiţii de genii marginalizate ce umplu forumurile şi sunt refuzaţi de companii…
mai multe aici:
http://www.concediaza-ti-seful.ro/2010/05/o-tara-plina-de-genii-marginalizate/
PS: da, sunt recruiteri neprofesionişti şi companii neserioase, nimeni nu poate nega asta, dar nu din cauza acestora nu găseşte dşoara cu pricina (şi alţii asemenea ei) un job pe care l-ar merita…