Unde am fost si unde am ajuns

Toate companiile din Romania au fost conduse la un moment dat de oameni capabili, de oameni destoinici. Erau anii cand brandurile globale venite in Romania investeau imens in infrastructura de productie si logistica dar mai ales in oameni de pe toate nivelele de management si executie ca sa asigure o functionare ireprosabila a companiilor.

Cu timpul bugetele de training ale firmelor s-au redus in timp ce o parte din expati au fost inlocuiti cu manageri romani. Oamenii ramasi s-au descurcat cu brio data fiind inertia afacerii, privita in sensul pozitiv al conceptului. Rotitele fiind deja in miscare ele au trebuit doar unse cu oameni in pozitiile necesare.

De muscat au muscat pseudo-profesionistii, cei vesnic nemultumiti de pachetul de beneficii, de responsabilitati sau de sistemul de management impus. Lipsiti de o coloana vertebrala proprie au erodat in timp increderea angajatilor in potentialul companiilor de a mentine ritmul. Parte in interes personal, parte pentru a-i ajuta pe unii, altii sa ajunga usor in pozitii cheie, fara sa sustina cu abilitatile proprii performanta necesara.

Apoi a muscat criza. Calculele sau panica dupa caz au facut sa fie inlaturati adeseori liderii si strategii, oameni scumpi si buni, aducandu-se in loc oameni mai putin pregatiti, in alte cazuri chiar cumulandu-se functiuni de dragul reducerii costurilor. Asa se face ca inertia afacerilor, cea care ii facea pe angajati linistiti cu privire la performantele lor, la locul lor de munca, s-a transformat in ultimii ani in scartaieli si paraituri.

Asa se face ca acum angajatii ridica din umeri pentru ca realmente nu stiu sa-si desfasoare activitatea sau sa ia decizii pe care, mai mult, sa si le asume, pentru simplul motiv ca nu au fost invatati in acest sens, asa se face ca liderii echipelor arata cu degetul catre oamenii lor sau catre mediul exterior pentru nereusitele business-ului.

Recunosti situatia? Nu e unicat, dimpotriva, senzatia e ca se generalizeaza, fapt ce ne duce intr-o directie totalmente gresita din care nu ne va putea aduce nimeni inapoi pentru ca vom fi mult prea departe ca sa mai ajunga cineva la noi sa ne traga pe drumul cel bun.