Pledoarie pentru rugby

Scriam ieri despre rugby ca despre un sport al gentlemenilor. Imi mentin afirmatia si as vrea sa o si motivez. Pe teren sunt 30 de pachete de muschi care ar putea face praf pe oricine, oricand. Pentru ca nu doar masivitatea le face “periculoase” ci abilitatile lor.. viteza, reactia, miscarile bruste de care jucatorii de rugby sunt capabili pentru a acoperi terenul si controla balonul oval. Iar legile fizicii spun ca atunci cand doua mase semnificative se ciocnesc una de alta iese deranj mare.

Tocmai de aici atentia, grija si respectul pe care jucatorii de rugby le poarta unii altora. Intr-un joc in care orice contact pare brutal, realitatea arata ca vanataile sau sangerarile sunt accidentele celor care isi pierd concentrarea in momentele cheie ale meciului sau nervii in anumite cazuri. Fiecare faza e indelung exersata nu doar la capitolul eficienta dar si la capitolul siguranta. Jucatorii nu isi pot permite sa ii accidenteze pe ceilalti stiind ca si ei pot fi in aceeasi situatie intr-un meci in care contactul fizic e prezent pe tot pe parcursul intalnirii.

Rugby-ul ramane un joc al tacticii, al manevrelor evazive, al meleurilor in care fiecare jucator poarta grija celorlalti inainte de a sa. Buturile sunt meterezele pe care fiecare echipa incearca sa se catere aruncandu-se intr-un eseu sau lovind zidul de aer intr-un drop-gol sau printr-o transformare. Sau de partea cealalta cetatea pe care trebuie sa o apere trimitand balonul si actiunea cat mai departe de ea, aruncand mingea afara sau punand pieptul in fata adversarului. Cu grija insa pentru ca dupa cele 80 de minute eroii isi dau mana, merg impreuna la un restaurant sau isi ureaza revedere grabnica la urmatoarea intalnire.