Te rog, Mos Craciun…

Tocmai ii spuneam baietelului meu ca in curand va veni Mos Craciun si mi-am dat seama ca este ultimul an in care ii voi citi pe chip o anumita neintelegere data fiind frageda-i varsta. Si gandurile m-au purtat mai departe la Craciunurile traite care m-au invatat ca singurul care ramane acelasi este Mosu’ cu surprizele lui, cu bucuria Sarbatorii si caldura celor dragi. Erau pe atunci alte vremuri… pe care, probabil ca nu voi fi in stare sa le redau copilului meu. Aveam atat de putine fata de oferta de astazi , dar atat de mult printr-un anumit echilibru sentimental pe care Mos Gerila, cum era numit pe atunci Mos Craciun, nu-l putea tulbura. Era greu, parintii nostri stiu mai bine, iar daca ma incearca o oarecare nostalgie, asta poate pentru ca daca aveam o sticla de Pepsi la jumatate o pretuiam altfel, iar acadelele multicolore ma faceau sa simt din plin savoarea copilariei. Stiam sa multumim si sa ne bucuram pentru orice jucarioara pe care o primeam fara falsitate si buna cuviinta ci cu o traire autentica de copil fericit. Pe atunci parca si bunicii erau altfel. Ne erau alaturi si ne aplaudau pentru fiecare poezioara recitata si interpretata cu candoarea varstei. Si chiar credinta ca Mosu’ exista, eforturile parintilor nostri in sensul acesta, intrarea in rol si capacitatea de a-i face pe copii, an dupa an, sa nu se indoiasca de batranul cu tolba plina, povestesc o istorioara cu « a fost odata ca niciodata ».

Acum intri cu micutii tai intr-un supermarket si se intalnesc cu un raion intreg de dulciuri. Nu mai intind mana caci stiu ca datorita sentimentului de vinovatie de a nu le putea oferi timpul tau, pana la urma al lor, le umpli manutele de toate bunataturile. Mai are oare sens sa ma intreb, poate cel mult retoric, daca sufleteste am castigat sau nu? Probabil ca ne-am « tehnologizat » simturile, bucuriile sunt planificate in asa masura incat rezultatul se incadreaza implicit standardului impus. Am uitat multe, am uitat de noi, iar spontaneitatea a devenit un termen desuet. As vrea sa am capacitatea ca de Ajun sa ma asez la masa si sa-i scriu lui Mosu’ o scrisoare pe care sa o las sub brad, fara sa simt ridicolul gestului. Iar daca cutezanta mea de adult ar infrange bariera varstei, probabil ca i-as cere lui Mos Craciun sa ma faca pentru o zi copil pentru a putea sa ma joc cu baietelul meu cu daruire si inocenta, gustand din sarmul clipei negandite. Anul acesta, mai mult ca oricand il voi astepta pe Mosu… Sarbatori Fericite!