Dreptul de a fi roman

Nu stiu altii cum sunt, dar cand doza mea de acceptabilitate fata de tara in care m-am nascut este depasita, imi vine sa o iau drept si ma opresc intr-o oaza in desert, sa vad daca comparatia mi-ar putea aduce impacarea cu plaiul mioritic, care nu de putine ori imi pare a fi o jalnica reprezentare a purgatoriului,  dat fiind ca pentru iad ai dosarul complet si stampilat si probabil ca romanismul nostru l-ar degrada. De data aceasta, mult disputatele alegeri mi-au reinnoit sila de a fi roman. Am vrut si chiar am reusit sa ajung la alegeri, nu din simt civic caci pentru asta ai nevoie de sentimentul apartenentei, ci din nevoia egoista de a sti ca ce tine de mine am facut. Am gasit in cele din urma sectia la care eram arondata, impleticindu-ma printre sageti cu cifre care dezarmau alegatorii, privind ocupantii temporali ai unor scaune de clasa, unde plictiseala parea eterna. Mi-am prezentat cartea de identitate in speranta ca voi primi silentios cele trei buletine de vot si stampila cu pricina. Ar fi fost prea usor si trebuie sa recunosc ca nu mica mi-a fost mirarea cand am auzit (dupa care mi-am pus intrebarea in gand daca nu mi s-a parut) ca sunt intrebata daca vreau buletine si pentru referendum. L-am privit lung, de parca cuvintele le-ar fi fost teama de penibilul situatiei si am intrebat: “De ce intrebati daca vreau si buletine pentru referendum?”. Domnul in cauza m-a privit si a incercat fara convingere sa lege un raspuns oarecum asumat:

“Intreb ca asa mi s-a spus”. Dupa care speriat parca de rezonanta rostirii sale a adaugat” altii mi-au spus din capul locului ca nu vor buletine pentru referendum, asa ca intreb”. Asta e problema, ca speciile locale sunt absolut dezarmante si iti dai seama ca vorbesti cu peretele. Mi-am luat stampila, mi-am exercitat chinuitul drept la vot, mi-am recuperate cartea de identitate si am alergat spre afara pentru a lua o gura buna de aer. In drumul meu mi-am aruncat ochii dejnadajduita in cautarea unei autoritati in fata careia sa ma exprim si mi-am dat seama ca speranta, care de obicei moare ultima, a facut deja buruieni pe mormant.