O sedinta astazi cu mai multi invitati mi-a aratat mai multe tipuri de personalitati foarte diferite intre ele, cu pareri divergente si atitudini uneori opuse fata de obiectivul discutiei, orgolii si animozitati.

Pe de o parte subordonatul. Cel care doar asculta si nu comenteaza iar daca e cazul se ascunde pentru ca personalitatea nu ii permite sa infrunte oamenii din jurul lui. Cel care spune “da” cand mintea ii spune ca un “nu” ar fi mai potrivit si accepta toate sarcinile chiar daca nu-i sunt in fisa postului. Prefera sa amane lucrurile pentru mai tarziu, cat mai tarziu, chiar daca responsabilitatile il imping la actiune.

Langa el, oamenii cu doua fete. Orgoliul ii face sa raspunda cu infumurare, sa comenteze acid cand respectul ar da o nota buna discutiei, sa rada de ideile celorlalti doar pentru a indispune si crea in felul acesta o stare de dominare. Au si o ambitie de a arata ca sunt cei mai buni fapt care-i face sa finalizeze sarcinile dar ei aleg momentul. Decisi, nu se dau in laturi de la a intimida pentru ca sa isi atinga obiectivele.

Urmaritorul a fost de preferat colaborarii fata de colegii dinainte. Cel putin e un om care vorbeste, discuta, spune lucrurilor pe nume si la momentul potrivit. Se descurca atat in munca sa cat si in crearea unor relatii cu colegi care sa-l ajute. Il anima insa beneficiile ceea ce poate ridica uneori probleme de etica si de incredere.

Ce a fost interesant astazi a fost faptul ca nimeni dintre noi nu si-a asumat rolul de lider. Desi erau prezenti oameni care stiu sa impuna o directie, sa-si asume o decizie sau sa incline un raport de forte, fara s-o faca prin manipulare, critici sau impunere. Cred ca teama a fost factorul principal, teama de a-si asuma conducerea in fata unor oameni de calibru apropiat, teama de a simti disconfortul eventualelor atacuri sau ideilor dezaprobate de ceilalti si care ar fi dus la blocarea discutiilor.

Rezultatul a fost o acceptare a obiectivului intalnirii, o unificare a atitudinilor in directia colaborarii pentru ca nimeni sa nu fie acuzat de lipsa de participare iar sarcinile sa fie duse la bun sfarsit, lucru pe care il vom vedea in saptamanile urmatoare.

One Response to “Subordonat, machiavelic, urmaritor sau lider?”

  1. Cand personalitatea din fisa postului ajunge sa o transceanda pe cea reala, s-o subjuge si s-o umileasca, esti pierdut…

Leave a Reply