Are intre 30 si 40 de ani, este stabilit si lucreaza in State sau Canada. Venitul lunar ii este suficient pentru o viata decenta, copiii pot urma linistiti scolile americane. Vacantele in Caraibe sau Mexic alterneaza cu cele in Romania.
Aici incep problemele: romanului nostru ii este dor de tara. Ii lipsesc relatiile apropiate cu prietenii din copilarie sau adolescenta, de asemenea mesele unde se strangea tot neamul la diverse evenimente.
Ar da banii, calmul drumului saptamanal pana la Wal-Mart, vacantele la tropice sau Las Vegas pe sarmale, o hora la nunta unei rude sau un cantec al lui Tudor Gheorghe, lucruri care nu-i spuneau nimic cand a luat drumul Americii.
Ce sa-i recomandam?
Sa incerce senzatia unica a zborului doar-dus, de intoarcere in Romania; sa-si deschida o afacere ca sa stie ca lucreaza doar pentru el, bine, cu conditia sa faca multi bani ca sa se justifice mizeria si conditiile de viata din jur; sa incerce la multinationale unde ar putea fi considerat chiar un pseudo-expat date fiind experienta si competentele dobandite in lumea noua; sa se alature acelora dintre noi care mai avem o atitudine constructiva, de lupta; sa fie increzator ca era spagilor la primarii sau administratii financiare s-a terminat…
Sau sa ramana acolo si sa evite in felul acesta viata totusi scumpa de aici, traficul haotic, gropile, praful, manelele, mojicia; birocratia inca uriasa; politicul de turma alergand dupa bani si putere, avantaje si favoruri; concetatenii care si-au pierdut speranta intru o viata mai buna de si-au abandonat copiii si au plecat in Spania sau Italia; umilintele muncii la patron sau pensionarea pe bani infimi de la stat; poluarea; chiriile scumpe; atitudinea angajatilor responsabili cu recrutarea care se vor uita la varsta lui in CV si nici nu-l vor chema la interviu…
