Majoritatea tarilor europene, inclusiv Romania, trec printr-un proces de imbatranire a populatiei, cauzata de rata scazuta a natalitatii. Solutia gasita de o parte din ele, pusa in practica inca de mai putine este de a deschide granitele tinerilor care vin din alte state.
Cei singuri se vor cupla cu localnicii, cei care vin impreuna vor da nastere unor cetateni locali, toti ar lucra si si-ar castiga existenta si drepturile in statul respectiv. Dar ce sa vezi, deschiderea granitelor reprezinta o amenintare la adresa locurilor de munca pentru localnici si asa aflati sub diverse procente de somaj. Iar localnicii sunt mai breji decat strainii.
Asa ca mai bine nu-i lasa sa vina, sa se stabileasca si sa-i integreze in societatea lor. Prefera sa tina cu dintii de portita reprezentata de posibilitatea amanarii deschiderii pietei muncii catre noile state aderate la UE. Problema lor. Se va crea un decalaj cam cum e la noi acum cand nu mai avem destui tineri activi, ceea ce va duce la presiuni pe sistemul lor de pensii. La naiba cu istoria si cultura lor.
Intrebarea din titlu este oarecum ironica. Dar are un raspuns: la CES (Consumer Electronics Show). Samsung a aratat lumii la CES-ul de anul acesta un laptop cu ecranul transparent. Si se pare ca nu ramane doar un prototip cum se intampla cu unele produse ci va prinde viata in productie de serie in aproximativ un an. Probabil mai au de pus la punct cateva detalii (promovare, pret, etc). (Sursa foto: gizmodo.com)
Si ca sa nu le-o ia altii inainte in piata, cei de la Samsung au scos si un player multimedia cu acelasi ecran transparent. Si tactil pe deasupra. Altfel e un player cat se poate de normal. (surse foto: pn2media.com si thedesignblog.org)
Multumesc lui Alexandru Lapusan (twitter.com/alexlapusan) pentru ideea articolului.
E frig, nu-i asa? Simtim cu totii. Afara. In casa e mult mai bine. Acum. Mai vedem noi cand vor veni facturile. Venirea valului de frig a determinat GDF SUEZ Energy Romania sa majoreze de patru ori cantitatea de gaze naturale importate. Necesar, nu? Sustin ideea. Dar, cantitatea importata reprezinta 35% din totalul importurilor la nivel national. Lucru care va duce la cresterea pretului gazelor naturale pentru ca pretul importului este aproape dublu fata de cel al gazelor extrase si prelucrate local. Costul se va transfera in facturile noastre, ale tuturor.
Asta in timp ce pe alte meleaguri, in cazul de fata Marea Britanie, British Gas baga bani buni in campanie nationala de promovare in care se autointituleaza “cel mai ieftin furnizor de gaze si electricitate” dupa reducerea de preturi de 7% operata chiar ieri. Iar campania e masiva, se desfasoara pe TV, outdoor, radio si tipar, ziarele de astazi anuntand in pagini intregi de reclama scaderea de preturi: The Independent, The Daily Mail, The Daily Telegraph si The Times. Autobuzele si 26 de gari sunt si ele intesate de afise.
La noi de ce nu se poate la fel? Pentru ca avem o tara bogata, o putere de cumparare ridicata, pentru ca ne permitem.
Scriam ieri despre rugby ca despre un sport al gentlemenilor. Imi mentin afirmatia si as vrea sa o si motivez. Pe teren sunt 30 de pachete de muschi care ar putea face praf pe oricine, oricand. Pentru ca nu doar masivitatea le face “periculoase” ci abilitatile lor.. viteza, reactia, miscarile bruste de care jucatorii de rugby sunt capabili pentru a acoperi terenul si controla balonul oval. Iar legile fizicii spun ca atunci cand doua mase semnificative se ciocnesc una de alta iese deranj mare.
Tocmai de aici atentia, grija si respectul pe care jucatorii de rugby le poarta unii altora. Intr-un joc in care orice contact pare brutal, realitatea arata ca vanataile sau sangerarile sunt accidentele celor care isi pierd concentrarea in momentele cheie ale meciului sau nervii in anumite cazuri. Fiecare faza e indelung exersata nu doar la capitolul eficienta dar si la capitolul siguranta. Jucatorii nu isi pot permite sa ii accidenteze pe ceilalti stiind ca si ei pot fi in aceeasi situatie intr-un meci in care contactul fizic e prezent pe tot pe parcursul intalnirii.
Rugby-ul ramane un joc al tacticii, al manevrelor evazive, al meleurilor in care fiecare jucator poarta grija celorlalti inainte de a sa. Buturile sunt meterezele pe care fiecare echipa incearca sa se catere aruncandu-se intr-un eseu sau lovind zidul de aer intr-un drop-gol sau printr-o transformare. Sau de partea cealalta cetatea pe care trebuie sa o apere trimitand balonul si actiunea cat mai departe de ea, aruncand mingea afara sau punand pieptul in fata adversarului. Cu grija insa pentru ca dupa cele 80 de minute eroii isi dau mana, merg impreuna la un restaurant sau isi ureaza revedere grabnica la urmatoarea intalnire.
Aparent un sport de contact, rugby-ul e un joc frumos in care gasesti de toate: aer curat, iesire in oras, socializare, puncte marcate, drop-goluri, strategie, atac, aparare, greseli, poze, prieteni.. Bineinteles, vorbesc din postura spectatorului. Sambata voi fi la meci. Va recomand si voua, pentru cele de mai sus si cine stie ce mai descoperiti acolo. Poate o noua pasiune!
Hai Romania!
Am mai scris un articol despre rugby in trecut, link-ul aici.
Ati vazut-o pe Pink aseara la decernarea premiilor Grammy? Daca nu, vedeti mai jos ce ati pierdut. Daca da, sunt convins ca va veti uita inca o data. Wow! Pentru un artist, nu e putin lucru sa accepte scenariul propus si pus in practica de Pink, live.
In 2001 am fost prima data pe un stadion de fotbal din strainatate, al lui Glasgow Rangers. Stadion cu tribunele acoperite, ecrane gigant in doua colturi de teren pentru prezentarea echipelor, a statisticilor si transmisiunea live, plus 22 de televizoare pe intreaga lungime a stadionului la muchia dintre acoperis si inaltul tribunei. La pauza am coborat sub tribuna: magazine cu vin, bere si mancare, mese in jurul stalpilor de sustinere (servire in picioare) iarasi televizoare fixate pe aceiasi stalpi pentru cei intarziati cu mancarea si bautura. Totul pentru ca oamenii sa vina la stadion, sa se simta bine si sa socializeze indiferent de spectacolul sportiv (meciul respectiv a fost castigat de Rangers cu 5-1). In 2006 in Germania la Campionatul Mondial inca si mai bine, organizare impecabila, disponibilitate extraordinara. La fel la Munchen la meci de Liga Campionilor. Similar la Amsterdam pe ArenA.
De la aspectul exterior al stadioanelor la curatenia scaunelor, de la accesul organizat pana la vizitarea interiorului stadioanelor in tururi organizate, totul se face cu un scop. Aducerea oamenilor la stadion pentru a le lua banii. In felul acesta cluburile de fotbal din vest ajung sa fie societati comerciale care traiesc mult prea putin din participatiile financiare ale patronilor si mai mult din activitatile comerciale: crestere, cumparari si vanzari de jucatori, vanzari de produse branduite cu insemnele clubului, de bilete si organizari de evenimente in locatiile de care dispun (vizite turistice, muzee, restaurante, catering).
Sa va spun acum care e ultima nazbatie a celor de la Arsenal Londra: lansarea unei aplicatii pentru PlayStation Portable pusa la dispozitia spectatorilor care vin la stadion cu propriul PSP. Aplicatia va permite acestor spectatori sa vizualizeze pe ecranele consolelor meciul in direct (cu o intarziere de 5 secunde), reluari (care nu sunt disponibile pe ecranele din stadion) si date statistice. Serviciul, gratuit, va fi disponibil doar in incinta stadionului, semnalul wireless fiind blocat in afara lui Emirates. Iata deci pe o parte un potential de vanzari pentru Sony – sponsor al lui Arsenal, pe de alta parte mai multe motive de vizita pe stadion, deci mai multi bani lasati acolo de suporteri. Odata cu lansarea viitorului stadion National in Bucuresti, poate vom vedea si la noi serviciile conexe prezente deja, de atatia ani, in vestul Europei.
Pentru ca suntem inca in week-end, e drept, pe sfarsite, iata ce puteti face cu urmatoarea ninsoare prin oras.
Pentru cei care vor sa se simta mai “safe”, iata inca o varianta:
Mi se pare insa un pic “risky” nu din punct de vedere al legalitatii ci al pericolelor la care va puteti expune. Este suficient un tomberon de dimeniuni mai mici despre care puteti crede ca e un damb de zapada, sau o portiune de gheata acoperita de un strat subtire de nea ca sa ajungeti sub o masina stationata sau mai rau, in miscare. Asa ca va recomand totusi partiile montane.
Mi se intampla rar, dar mi se intampla, sa-i confer fiintei umane verticalitatea pozitiei bipede cu care de altfel a fost inzestrata, dar pe care si-a pierdut-o odata cu era indoirii articulatiilor. Iar asta mi se intampla cand tacerea ce urmeaza vizionarii unor filme bune este atat de profunda si solemna incat efortul de a reveni printre cele lumesti nu poate fi precedat decat de o plecare a capului cu smerenie si respect la adresa celor care ne fac sa ne simtim „inzestrati”: Coppola, Spielberg, Scorsese, Tarkovsky. Aproape ca e o blasfemie sa vorbesti despre ce fac oamenii acestia caci frumosul ca arta zadarniceste discursuri, cronici, premii si alte manifestari dorite elevate. Cu toate acestea ma voi inscrie la cuvant si voi avea indrazneala de a-i mentiona pe Al Pacino, Marlon Brando, Robert de Niro in trio-ul pe care Coppola l-a revendicat in The Godfather.
Pentru cei care nu l-au vazut inca vorbim de o carte buna scrisa de Mario Puzo care a stat in spatele realizarii filmului, despre un regizor iubitor de idee in idee, de un scenariu al carui cuvant de ordine este detaliul si nu in ultimul rand de o drama. Michael Corleone, fiul lui Vito Corlene, descendent al unei familii mafiote italiene incearca sa-si renege aparteneneta la familia sa, prin propria-i existenta. El nu va fi ca tatal lui, va fi un om onorabil, cu un trai decent, fara imixtiuni in afacerile dubioase ale familiei, deziderat laudabil de altfel. Insa moartea tatalui sau distruge iluzia unei fericiri d-abia gandite.
Cei trei baieti ai lui Vito se vad in situatia de a-si apara familia, de a lua decizii de viata si de moarte si chiar de a muri cum se intampla cu Sonny. Ramas cu Fredo, fratele sau, Michael preia conducerea familiei. De aici si drama personajului care-si induce uitarea principiilor care-l condusesera, in schimbul unei judecati reci, calculate, aducatoare deseori de moarte. Michael isi apara familia cu pretul recrearii propriei fiinte chiar daca din cand in cand mai razbate ca un lait-motiv promisiunea catre Kay, sotia lui, de a intra in legalitate cu afacerile. Inflexibil, detestand tradarea, aplica legea talionului fara a se indoi de justetea hotararilor sale. Chiar Fredo, fratele lui, cade victima maniei sale pentru incercarea nesabuita de a se imbogati cu riscul mortii fratelui sau. Dusman al compromisului, ajunge ca in scurt timp sa devina o persoana incomoda pentru celelalte familii mafiote, care ii doresc moartea.
E greu sa creezi un personaj atat de complex si e la fel de greu sa-l imortalizezi pe pelicula. Al Pacino se achita magnific de rolul sau, iar lui Coppola ii revine meritul de a-i fi dat autenticitate personajului prin alegerea unui actor de valoare.
Revenind la incarcatura dramatica a filmului, Michael Corleone isi revendica dreptul la durere, ceea ce il „umanizeaza”, in doua scene pline de incarcatura emotionala: spovedania sa in fata celui care va urma la Sfantul Scaun, in care se dezbraca de crime, comploturi, pe scurt de promiscuitatea existentei sale si moartea fiicei sale care-l secatuieste de viata.. Umanizarea sa are pretul propriei vieti.
Dincolo de personajele sale, Coppola are genialitatea de a evidentia contextul social si politic in scene de o agresivitate elocventa. America este infatisata in mod real, ca babiloniada fara noima, unde prosperitatea nu se construieste pe valoare – nimic din filmele comerciale de care suntem atat de satui. Banul este singurul care face legea si care poate cumpara respectul semenilor, sistemul politic este unul corupt care creeza adevarate pepiniere pentru afaceri ilicite, biserica este un balci al desertaciunilor, ascunsa in spatele unei cruci desacralizate, a carei victima cade insusi Papa. Te intrebi pe bune dreptate unde este Dumnezeu. Este invocat adeseori… dar la catolici Dumnezeu pedepseste. Extrapoland putem ajunge chiar la o abordare bogomilica, binele si raul coexistand.
Nu pot sa nu ma gandesc unde ne aflam noi ca societate si in ce masura ne regasim in filmul lui Coppola cu mic, cu mare…
Pentru cei care nu au vazut filmul, sa-l vada, iar pentru cei care l-au vazut sa-l revada cu convingerea ca-l vor viziona ca prima data, perspectiva fiind alta. Pana la urma asta inseamna arta. Vizionare placuta!
Citind un articol despre Bing, motorul de cautare al lui Microsoft, m-am intrebat ce mai face Bing? (eu fiind utilizator obisnuit al serviciilor Google). Asa ca am deschis bing.com. Arata binisor. La capitolul cautari pe web nu mi s-a parut deosebit, chiar as inclina un pic spre Google, rezultatele parandu-mi-se ceva mai relevante cu acesta din urma dar la cautarea de imagini si video am zis WOW! Mi-a adus instant pe ecran exact ceea ce vroiam. Iar la cautarea de inregistrari video puteti vedea clipul direct in pagina cu rezultate, organizate ca si imaginile in Thumbnails. Puteti incerca.
In aceasta seara am mai descoperit insa ceva. Un site unde poti face aceeasi cautare simultan cu Bing si Google iar rezultatele sunt afisate pe acelasi ecran. Ai practic 2-in-1. De doua ori mai multe rezultate (mie mi-au adus linkuri diferite) la o singura cautare. Incercati asadar http://www.bing-vs-google.com.
Astept parerile voastre.
Scriam in articolul de alaltaieri, printre altele “Google este preferatul romanilor la cautari online, cu un zdrobitor 97,16%. La mare distanta se afla Yahoo, cu putin peste un procent (doar 1,44%), iar pe locul 3 se situeaza Bing cu 0,42%.”
Publicat de Mihai Pintilie 
